The Soft Sage Lines House
Status octombrie 2026: urmeaza implementarea
Tip de proiect: design complet, de la zero.
Suprafata: ~120mp
Detalii: Casa pe un nivel, formata din 3 dormitoare, 1 living cu zona de dining, hol, bucatarie si 2 bai. Unul dintre dormitoare a fost transformat in dressing/birou.
Familia si-a dorit o casa “curata”, pe care, in urma chestionarului de cunoastere, am tradus-o intr-un spatiu care sa capteze multa lumina, un spatiu care sa aibe o continuitate data de podea si nu numai, un spatiu care sa ascunda majoritatea lucrurilor si sa le lase doar pe cele importante la vedere.
Fluxul a fost gandit chiar si pentru viitor, luand in considerare un brad de Craciun, un birou de scolar. Paleta de culori si texturi a reiesit din chestionarul de cunoastere; culorile saturate nu isi aveau locul, insa am putut integra culori usor pastelate: portocaliu piersica, roz pudrat, verde salvie, toate pe o baza de alb unt si stejar. Accentele sunt de auriu periat, iar texturile sunt nici prea pufoase, nici prea fine, dar nici prea aspre.
De asemenea, riflajele au reprezentat una dintre dorintele familiei, astfel ca am incercat sa le integrez in diverse forme: separator in living, comoda cu usi flutted, lambriu in hol, beaded panels pentru bucatarie, faianta tip riflaj in baie si panou flutted in dormitor.