Cum decorezi o casa cu cineva, fara sa te certi (prea tare)

Undeva intre cutiile nedesfacute si prima cearta despre o canapea pe care niciunul dintre noi n-o voia cu adevarat, mi-am dat seama ca problema nu era canapeaua, ci faptul ca vorbeam doua limbi complet diferite despre un lucru pe care amandoi il numeam "acasa," si niciunul nu stia asta. - iti suna macar un pic cunoscut?

Doua case intr-un apartament

Cand doi oameni decid sa locuiasca impreuna, fiecare aduce cu el o casa in cap. Dar nu casa pe care si-o doresc, nu tabelul Excel cu referinte de pe Pinterest... ci casa in care au crescut. Apartamentul bunicii, casa bunicii, locurile prin care ai crescut. Astea sunt referintele interne, si ele nu dispar cand te muti.

Ele devin lentila prin care privesti orice decizie ulterioara, fara sa-ti dai seama. Si asta face totul mult mai complicat decat ar trebui, pentru ca tu si partenerul tau nu va certati despre o canapea. Va certati despre doua copilarii diferite, doua definitii diferite ale cuvantului cald, doua case din cap care incearca sa ocupe acelasi living.

Are sens? Mna… e doar o conversatie mai onesta decat cele pe care le avem de obicei.

Renunta la etichete. Vorbeste in adjective

Acum, despre conversatia in sine. Una dintre cele mai obositoare erori pe care le fac oamenii cand incearca sa decoreze impreuna e ca vorbesc in etichete. "Vreau ceva scandinav." "Mie imi plac casele clasice." "Nu stiu, ceva... minimalist?" Etichetele astea nu spun nimic, sau mai rau, spun lucruri diferite fiecarei persoane care le aude.

Doi oameni care zic "scandinav" pot sa-si imagineze incaperi care n-au nici o legatura una cu cealalta, si ei nici nu stiu asta pana cand vad primul moodboard si se uita unul la altul confuzi. Ce ajuta e sa renunti la etichete si sa vorbesti in adjective, adjective despre cum vrei sa te simti in ea, nu cum sa arate.

Cald, linistitit, texturat, intunecat, aerisit, dezordonat-dar-intentionat... Cuvintele astea descriu o experienta, nu un stil, si sunt incomparabil mai utile. "Vreau sa ma simt ca si cum m-am asezat intr-un scaun care ma asteapta" spune mai mult decat "ceva hygge, stii tu." (Stiu ca "hygge" e un cuvant pe care-l folosim toti si pe care nu-l poate defini nimeni in mod convingator. Trecem peste.)

Cand inlocuiesti etichetele cu adjective, se intampla ceva interesant, de obicei: descoperiti ca vreti lucruri mai asemanatoare decat credeti. Ca "scandinav" al lui si "clasic" al tau se traduc, ambele, in "cald si fara prea mult zgomot vizual." Ca diferenta nu era de gust, ci de vocabular.

A treia varianta

Si daca tot nu va intelegeti dupa conversatia asta... Exista o greseala pe care o fac multi: incearca sa ajunga la un compromis 50/50. Jumatate din ce vrea el, jumatate din ce vreau eu, amestecam bine si iese o casa.

Teoretic suna rezonabil… Practic… iese un living care arata ca un Photoshop intre doua apartamente care n-au ce cauta impreuna, si in care niciunul nu se simte cu adevarat acasa. Exista o a treia varianta; si ea apare de obicei cand amandoi faceti pasul inapoi de la prima viziune.

Prima viziune nu o fi gresita, dar, de multe ori, prima viziune e o reactie, nu o alegere reala. E reactia la casa parintilor ("vreau opusul"), sau la apartamentul precedent ("nu mai vreau niciodata"), sau la ce crezi ca trebuie sa-ti placa la varsta asta, in contextul asta... A treia varianta apare cand lasi toate astea si intrebi, simplu: ce am vrea amandoi, daca am putea vrea orice?

Si daca tot va certati?

Si acum, pe bune: daca tot va certati, e in regula. Nu e un semn ca n-o sa iasa. Pana la urma e un semn ca amandoi tineti la asta, ca nu vreti sa locuiti intr-o casa indiferenta si ca niciunul nu s-a obisnuit inca cu gandul ca poate sa ceara ce vrea. Vorbiti mai putin despre obiecte si mai mult despre seri obisnuite de marti; cine se asaza unde, ce miros vreti sa gasiti cand deschideti usa, cum arata dimineata in bucataria aia.

Casa voastra sigur o sa iasa de acolo.